Recomandare de bun augur la inceput de an

Cunosc anumite persoane care sunt oricand gata sa ne inspire, provocandu-ne sa vrem sa fim mai mult, sa ne depasim limitele si sa aspiram in permanenta la mai bine. Una dintre aceste persoane este  Andreea Dragomir – trainer experimentat si carismatic,  de o energie debordanta, o creativitate  aparte si resurse mereu uimitoare.

Iata ce ne propune Andreea la inceput de an: http://andreeadragomir.blogspot.com/2012/01/vino-la-workshop.html

Introducere în olărit

Mai mult decât un meşteşug, olăritul s-a dovedit de-a lungul timpului a fi o artă. Însă, şi mai mult decât o artă, olăritul poate fi realmente ridicat la rang de terapie, întrucât simplul contact cu lutul conduce către reconectarea noastră la resursele pline de vitalitate şi energie creatoare ale Pământului.

Dincolo de a fi un simplu exerciţiu de creativitate, olăritul oferă oricui îndărăzneşte să îi descopere tâlcul adevărate momente de magie, de evadare din ritmul alert al vieţii cotidiene marcată de hipertehnologizare. Astfel, olăritul - cunoscut şi sub denumirea de artă a răbdării - ne scoate în întâmpinare prilejul de a ne reapropia de valorile ancestrale şi de simplitatea plină de căldură a tainelor pământului.

Totul poate să înceapă ca un joc în care călăuză ne va fi uimirea, atât de necesară oricărui proces de cunoaştere, bucuria de a descoperi şi tihna îngăduită fiecărei clipe dedicată nouă şi vasului ce se va naşte în mâinile noastre.

Cursul de faţă îşi propune să vă ofere şansa de a gusta câte puţin din aceste daruri ale olăritului, moştenite din vremuri pline de miresme şi învăluite în taină. Acest prim modul este destinat începătorilor, urmând a continua cu cei interesaţi această lungă şi frumoasă călătorie în lumea formelor, a glazurilor, a materialelor şi texturilor specifice acestei străvechi arte.

Structura cursului:

I. Cunoștințe de bază

1. Principiile olăritului: folosirea celor 4 elemente naturale: pământul, apa, aerul, focul.

2. Ce este lutul?

3. Pregătirea lutului: frământarea, deaerarea, cântărirea, formarea bulgărilor de lut.

4. Centrarea lutului pe roată.

II. Cilindrul: Forma esențial

1. Unelte folosite.

2. Formarea cilindrului: centrare, deschidere, ridicare, finisare.

III. Cilindrul: Aprofundare

1. Comportamentul lutului pe roată.

2. Folosirea corectă a apei.

3. Grosimea peretelui şi a bazei.

4. Buza cilindrului.

IV. Bolul

1. Înțelegerea formei.

2. Tehnica ridicării.

V. Fasonarea și finisarea bolului

1. Unelte folosite.

2. Întoarcerea bolului: prelucrarea bazei bolului.

3. Tehnici de decorare.

4. Despre glazurare şi ardere.

Atelierul va avea loc începând din 2 noiembrie 2011, de la ora 18:30 (sediul se află în zona P-ţa Victoriei), iar durata primului modul se întinde de-a lungul a 5 şedinţe, de câte 3 ore fiecare. Preţul acestui modul este de 300 Ron, cu materialele incluse şi cu posibilitatea ca, la final, cursanţii să-şi poată păstra cele mai reuşite lucrări realizate in cadrul atelierului. Pentru mai multe detalii, ne puteţi contacta la adresa de e-mail: office@atreiacafea.ro sau telefonic – 0746107106.

Daruieste un zambet!

Titlul articolului nu este doar o simpla sintagma exclamativa formata din trei cuvinte si menita sa te previna in legatura cu subiectul textului pe care tocmai il citesti, ci este un real indemn la actiunea de a darui un zambet. Ce spui despre asta?  Tu cand ai daruit ultima oara un zambet? Indiferent cat de rar sau des faci asta, sper sa iti aduc acum un motiv in plus de a o face:)

Mai intai, sa-ti spun cum a inceput totul. Se intampla ca, fix in toiul unei perioade in care simteam intrucatva plutind in jurul meu uitarea multora dintre cei care obisnuiau sa-mi fie destul de apropiati pe vremea cand viata mea profesionala era inca pe primul loc, sa primesc, oarecum din senin, o invitatie extrem de onoranta pentru mine – aceea de a deveni ambasadoarea unui proiect deosebit de frumos, desfasurat chiar sub sloganul ”Daruieste un zambet!”. Sincer, pe cat de mult m-a uimit si m-a emotionat aceasta invitatie, pe atat de tare m-a pus in incurcatura – caci nu mi s-a mai intamplat inca sa ocup o astfel de functie si nici nu-mi dau seama prea bine ce fac pentru a da tot ce-i mai bun in aceasta noua calitate ce mi-a fost atribuita. Asa ca am sa fac si eu tot ce pot in conditiile date, incepand cu a-ti povesti tie despre ce este vorba si bizuindu-ma pe bunavointa ta de a-ti anunta si prietenii in legatura cu surprizele pe care le pregatim in cadrul acestui proiect unor copii care cu siguranta au nevoie si de zambetul tau si al lor si ai cat mai multor oameni care inca mai sunt conectati la copilul interior din ei insisi.

Pe scurt, proiectul este organizat de catre absolventii Young Professional Academy II, acestia propunandu-si asa daruiasca un zambet copiilor bolnavi de cancer de la spitalul Marie Curie. Pe 16 iulie 2011, absolventii vor merge la spital si le vor copiilor spune povesti, se vor juca cu ei si vor incerca astfel sa le aduca un mic zambet. Scopul absolventilor YPA este sa le aduca un strop de voie buna atat copiilor bolnavi, cat si parintilor. Astfel, timp de cateva ore atmosfera va fi animata de clovni, baloane colorate, jocuri, povesti si, bineinteles, cadouri si obiecte de stricta necesitate. Tinerii au creat acest proiect cu scopul de a aduce cateva momente de bucurie in viata unor copii greu incercati de soarta.

Este vorba de 30 de copii, cu varste cuprinse intre 3 luni si 17 ani, care sufera de diverse tipuri de cancer. S-au alaturat acestei initiative fundatia Sensiblu si Diverta care doneaza cateva produse (jucarii si carti). Avem cu noi si 2 firme de organizari de evenimente pentru copii. Timp de 3 ore ne vom juca cu acesti copii, folosindu-ne fiecare imaginatia si creativitatea pentru a-i face sa uite de suferinta lor, macar in rastimpul pe care il vom petrece impreuna.

Pentru ca in timpul tratamentelor din spital acesti copii nu au cu ce sa se joace, orice contributie de jucarii sau produse (inclusiv contributie financiara) este mai mult decat binevenita. Prin urmare, daca aveti jucarii (mai ales de plus), carti sau jocuri in stare foarte buna si vreti ca acestea sa ajunga la ei, va rugam sa luati legatura cu Cristina PETREA, manager de proiect, criss.petrea@gmail.com – 0727.321.406.

Nevoia cea mare a copiilor este sa zambeasca, sa se joace, sa petreaca timpul altfel atunci cand sunt la tratment. Daca vrei sa vii chiar tu sa petreci timp cu ei, te astept cu drag, sambata 16 iulie, incepand cu ora 10.00 la etajul 5 al spitalului Marie Curie, sectia Oncologie Pediatrica. Detalii despre proiect: http://www.youngprofession​als.ro/proiect/daruieste-u​n-zambet http://www.facebook.com/pa​ges/Young-Professionals-Ac​ademy/178708508814727

Pelerinaj de o zi la mănăstirile rupestre Cetăţuia, Nămăieşti şi Corbii de Piatră – 18 iunie 2011

 Plecarea la drum este un act profund liber. Pelerinul este de-a lungul secolelor omul care merge. A te aşterne la drum este un legământ, înseamnă ca cel ce pleacă în pelerinaj vrea să schimbe ceva în viaţa sa.  Drumul pelerinului este “un dar al puterii noastre şi al timpului nostru, pe scurt o jertfă.” Drumul este locul modest de transfigurare a celor mai umile şi obişnuite experienţe omeneşti, acelea care trec neobservate de obicei. Se produce ceea ce numim o “convertire”, o transformare, o părăsire a sine-lui pentru “a ne reîntoarce” spre Dumnezeu. Pe acest drum se produce o noua naştere.

Această nouă naştere prin curăţirea privirii şi a sufletului celui ce păşeşte în locuri sacre, o vom căuta şi noi în cadrul pelerinajului către cele trei mănăstiri legendare, care formează un triunghi echilateral, cu fiecare latură a câte 20 de Km.

Vom porni mai întâi spre Cetăţuia, pe ruta Bucureşti-Târgovişte-Câmpulung, trecând prin nesfârşite livezi de cireşi tocmai copţi, prin păduri înmiresmate, prin câmpuri aurii împodobite măiestrit pe margine cu o bordură zglobie de maci şi alte frumoase flori de câmp. Peisajul devine cu adevărat seducător, mai ales dupa ieşirea din Târgovişte, când încep dealurile să crească şi să se transforme treptat-treptat în munţi. De la comuna Malul cu Flori şi până la Cetăţuia, drumul devine un adevarat răsfăţ pentru ochii privitorului. La un moment-dat, ajungem să vedem, cocoţate în vârf de munte turlele mănăstirii Cetăţuia, cu silueta lor care din departare te duce cu gândul la o mica fortăreaţă medievală.

Cetăţuia este construită pe urmele unui vechi aşezământ dacic, unde se spune că îşi avea peştera, alături de alţi sihaştrii însuşi marele preot, lucru confirmat de diferitele simboluri gravate în stâncă ce pot fi întâlnite la tot pasul, printre care şi una dintre ipostazele cele mai cunoscute ale cavalerului trac. Există multe indicii care susţin ipoteza că acolo se găsea unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dacice, datorită formelor de cult şi de ritual desfăşurate în acel perimetru.

Astăzi, pe locul vechiului lăcaş de cult dacic, s-a ridicat o mănăstire ortodoxă. Monahii care vieţuiesc astăzi în mica mănăstire din stancă, mărturisesc fenomenul,deja obişnuit pentru ei, al apariţiei aproape după fiecare ploaie a noi şi noi oseminte omeneşti – fapt care pare a confirma ipoteza că acolo s-ar fi aflat unul dintre spaţiile rituale de sacrificiu specifice credinţei dacice conform căreia jertfirea celor mai frumoşi, viteji şi drepţi feciori avea menirea de a-l îmbuna pe Zamolxe, pentru ca recoltele să fie îmbelşugate şi luptele triumfătoare. Special pentru cinstirea acestor oseminte, stareţul mănăstirii a hotărât fie săpat un mormânt comun şi să li se facă slujbe de pomenire, pentru odihna sufletelor lor. Aşa explică existenţa unei cruci în micul cimitir al mănăstirii pe care scrie:  “Lut necunoscut, doar de Dumnezeu ştiut”.

Pe lângă abundenţa simbolurilor prezente la tot pasul în aceste locuri de legendă, un alt element care atrage invariabil atenţia pelerinului îl constituie prezenţa absolut inedită a unor uriaşe stânci zoomorfe sau antropomorfe. Datorită dimensiunilor lor impresionante, e greu de crezut că acestea ar fi putut fi sculptate de mâna omului. Curioasă este, de asemenea, reprezentarea de către acestea a unor animale imposibil de întâlnit în aceste locuri: maimuţe, papagali, elefanţi. Pline de mister sunt şi urmele de paşi încrustate în stânca dinspre crucea dorinţelor. Legenda spune că ar aparţine lui Negru Vodă, care, refugiindu-se din calea unui asediu otoman în acel vârf de munte, s-ar fi rugat împreună cu soţia lui atât de fierbinte cerând protecţia divină, încât tălpile au topit stânca, lăsând urme în ea.

După ce treci de aceste urme ţi se deschide la picioare un mic pod, la capătul căruia găseşti o cruce mare, la care se spune că, dacă aprinzi o lumanare şi iţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini, poate şi pentru că în acel loc simţi cerul mai aproape decât oriunde altundeva.

Biserica nouă adăposteşte şi moaştele înmiresmate ale Sfântului Ioanichie de la Valea Chiliilor, care au fost descoperite în urma unui vis pe care l-au avut doi tineri pictori, găzduiţi la mănăstire peste noapte. Ei nu puteau avea copii şi veniseră să se roage chiar pentru acest lucru. În vis le-a apărut Sfântul. Dimineaţa au pictat imaginea văzuta în vis şi au arătat-o călugărilor, care au recunoscut chipul unui frate de-al lor care vieţuise acolo cu ceva vreme în urma şi care îşi avea osemintele chiar în cimitirul mănăstirii. Luând acel vis ca pe un posibil semn, au dezhumat trupul Sfântului şi l-au găsit neputrezit şi răspândind miros de bună mireasmă duhovnicească. La scurtă vreme, Sfântul a fost canonizat şi continuă să fie considerat un puternic ocrotitor al familiei.

În biserica veche, săpată în stâncă, se petrece un alt fenomen miraculos – din ziua de Izvorul Tămăduirii izvorăşte un mic fir de apă vindecătoare din peretele stâncos al altarului, care încetează să mai curgă în fiecare an la Adormirea Maicii Domnului.

După ce contempli şi te minunezi de toate aceste lucruri, cu greu te mai desprinzi de ele pentru a porni mai departe la drum. Dacă ştii însă că te aşteaptă şi alte locuri care urmează să-şi reveleze tainele, pleci totusi cu inima plină de pace şi de bucurie.

Aşa vom face şi noi, pornind spre Mănăstirea Nămăieşti, tot rupestră, tot învăluita în vechi legende şi poveşti. Acolo se află o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai vechi, fiind adusă în vechea peştera de însuşi Apostolul Andrei şi pictata de Apostolul Luca, chiar dupa chipul real al Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Icoana, deşi estompată de negura vremurilor care au trecut peste ea, continuă să înfăptuiască minuni pentru cei ce i se închină cu credinţă şi cu inima curată. Şi aici eşti întâmpinat de un colţişor de rai, curat, plin de flori şi de pace, în care simţi cum rugăciunile pioaselor măicuţe plutesc parcă în aer, mângâindu-te cu sfinţenia lor.

De aici vom porni spre Corbii de Piatră. Ajunşi în centrul satului Corbii, vom traversa un mic pod şi vom face drepta. Nimic spectaculos, nimic fantastic sau iesit din comun până aici – satul arată ca oricare alt sat de deal, cu gospodării modeste, dar bine îngrijite. Dumul nu pare să promită ceva la capătul lui. Totuşi, apropiindu-ne de marginea sătucului, vom simţi o mare uimire, pentru ca din peisajul aparent banal se ridică la un moment dat, brusc şi neanunţată parca de nimic, o stâncă masivă, de felul celor de la Meteora, care adăposteşte în ea micul lăcaş de cult. Vom urca dealul domol până acolo şi, intrând în biserică vom simţi îmbrăţişarea  răcorii blânde şi înmiresmate a lăcaşului boltit, din inima stâncii. Atmosfera de pace şi sfinţenie de acolo ne va aduce tihna şi dorinţa de a zăbovi.

Pentru înscriri şi detalii organizatorice, ne puteţi contacta la office@atreiacafea.ro sau la numărul de telefon: 0742.231.304.
Costul pelerinajului este de 100 de ei/persoana.
Transportul se va realiza cu un autocar climatizat.

Pe ce melodie ţi-ar fi plăcut să vii pe lume?

În scurtă vreme va veni pe lume o fiinţă foarte dragă mie – fiica mea, Sânziana. Şi cum naşterea cuiva reprezintă un moment cu totul şi cu totul special, mă pregătesc intens să o întâmpin cum se cuvine:)

Pe lângă toate  detaliile obişnuite cu care se pregătesc oamenii pentru a întâmpina un copil, eu mă gândeam că foarte important ar fi şi cu playlist cu muzică adecvată momentului, care să amprenteze simbolic cât mai plăcut naşterea unei noi vieţi. Însă aici apare şi dificultatea care stârneşte întrebarea pe care vreau să v-o adresez şi vouă: pe ce melodie ţi-ar fi plăcut să vii pe lume?

Aştept cu mare interes propunerile voastre, de care promit să ţin seama (introducându-le in playlist) şi după ce se petrece minunea vă voi anunţa pe care dintre melodii a ales să se nască.

Apa şi misterele feminităţii

Iată câteva dintre frumoasele poveşti care au avut bunăvoinţa să ne viziteze – după cum bine spunea una dintre participante – la întalnirea  pe tema Apa şi misterele feminităţii (întâlnire ce a prilejuit o seară feerică, învăluită în unde cristline, stropi de rouă, străluciri de perlă, poveşti gingaşe şi vise binecuvântate):

Povestea culegătorului de perle

(începută de Jeanina Cîrstoiu şi continuată de Adina Rădulescu)

Am vrut să strâng perle de pe uscat şi am pândit lacrimile Lunii. Ştiam că se găsesc uneori pe frunze, pe pământ, pe pietre. Ceea ce nu ştiam e că aceste lacrimi erau şi sunt greu de cules. Pentru că Soarele trecea să le sărute pe fiecare în parte în timp ce eu dormeam, doborâtă de aşteptare.
Apoi, am vrut să păcălesc Soarele. Şi mi-am deşirat propriile perle din şiragul mult prea scurt într-o noapte, înainte să răsară Luna, pentru ca Soarele să vină, să le sărute şi să plece sătul înainte ca Luna să plângă pe frunze şi pe pietre. Doar că în noaptea aceea a fost Lună nouă, iar dimineaţa înnorată. N-au venit nici unul, nici celălalt, iar eu mi-am înşirat la loc perlele uscate, plângându-mi singură propriile lacrimi.
Şi am plecat mai departe cu şiragul strâmt, pregătindu-mă să aştept până la următoarea Lună plină.

Dacă asculţi cu atenţie o poveste, nu vei mai fi niciodată acelaşi

“Există un mare mister care face ca – deşi inima umană tânjeşte după Adevăr (…) – fiinţele umane, puse în faţa adevărului să reacţioneze cu ostilitate şi teamă. De aceea, Maeştrii Spirituali ai umanităţii, precum Budha şi Iisus, au creat un instrument pentru a evita opoziţia ascultătorilor lor: povestirea (parabola). Ei ştiau foarte bine că cele mai atrăgătoare cuvinte care există în vocabularul uman sunt “A fost o dată ca niciodată..”, căci te poti opune adevărului, dar este imposibil să te împotriveşti unei povestiri. Vyasa, autorul Mahabharatei, obişnuia să afirme că dacă asculţi cu atenţie o poveste, nu vei mai fi niciodată acelaşi, căci povestea îşi va croi singură drum către inima ta şi va doborî barierele în calea divinului.

Poveşti de dragul poveştilor

După experienţa cursurilor de poveşti precedente, mi-am dat seama că până la urmă bucuria de a spune sau de a crea o poveste este un scop în sine. Pe lângă sensul lor vindecător, regenerator, relaxant, transformator, etc. poveştile mai au şi darul de a atinge cu magia lor sufletele celor prezenţi, purtându-le către un tărâm fascinant la capătul căruia avem mai presus de toate surpriza de a ne trezi faţă în faţă cu noi înşine cei de dincolo de măşti, de frici, de convenienţe sau cenzuri.

Pentru că trăim într-o societate care pune mai presus de toate accentul pe eficienţă, randament şi utilitate, raţiunea este cea care înrobeşte şi ocultează adesea dimensiunea noastră emoţională, ludică, copilaroasă, diminunându-ne astfel  din libertate şi privându-ne de beneficiile faptului de a fi întregi.

Tocmai de aceea vestea bună privind poveştile este că ele reuşesc să tămăduiască acolo unde raţiunea reuşeşte să vatăme. Fiind urzite pe o structură arhetipală, iar itinerariul eroului fiind croit pe o direcţie similară stadiilor dezvoltării eului, poveştile ne ajută să refacem în interiorul nostru tocmai acea totalitate pe care o pierdem din vedere odată cu înstrăinarea de sine în drumul nostru prin viaţă.

Dacă vă aflaţi şi voi în căutarea acestei totalităţi, vă invit să păşim împreună pe urmele poveştilor, de-a lungul a cinci întâlniri în care vom încerca să redescoperim mirarea în faţa lumii şi a elementelor ei. Călăuze ne vor fi deopotrivă analiza de simbol şi copilul interior

• Structura cursului:

1. Pământul şi comoara din adâncuri

2. Apa şi  misterele feminităţii

3. Aerul şi pricipiul masculin

4. Focul şi spiritul

5. Mandala şi unirea contrariilor

Prima întâlnire are loc pe 17 noiembrie de la ora 19:00, la Verde Cafe. Pentru confirmări şi detalii mă puteţi contacta pe mail: monica.brandusescu@gmail.com sau telefonic: 0742.231.304.

Primele roade ivite din “Magia poveştilor”:)

Cu emoţie vreau să împărtăşesc o părticică din bucuria pe care am trăit-o odată cu naşterea primelor poveşti create în cadrul cursului meu “Magia poveştilor şi aventura descoperirii de sine”. Cum cu siguranţă aş tinde să intru în prea multe detalii legat de comentarea lor, vă invit să le citiţi şi să vă faceţi singuri o părere despre carările pe care aceste poveşti le pot săpa în sufletul nostru, deschizând mereu spre noi privelişti şi perspective.

Menţionez că majoritatea participanţilor la acest curs nu a mai scris vrodată o poveste.

Fata din împărăţia soarelui

de Andreea Talmazan

A fost o data o femeie ce traia in mijlocul unei paduri de care oamenii se fereau. Pana si cei mai curajosi barbati ai urbei din apropiere se temeau sa intre in ea de unii singuri. Se spunea ca e plina de spirite ce ii fura pe cei care nu sunt atenti. Exista printre batrani legende despre copii care au intrat la joaca in padure si nu s-au mai intors, barbati care dispareau in drum spre casa sau femei care daca paseau in interiorul ei se intorceau lipsite de puterea de a mai avea urmasi.

Aceasta femeie, nici tanara dar nici batrana, isi avea locuinta intr-o poienita inconjurata de flori si de iarba deasa. In fiecare dimineata se trezea cu zambetul spre Soare. Apoi, toata ziua batea padurea in lung si in lat ocrotind animalele, punandu-le mancare si ingrijindu-le cand erau in suferinta. Intreaga padure ii era casa si toate vietuitoarele din ea ii erau familia.  Continuă să citeşti

Povestea veveriţei

de Mihaela Neguriţă

A fost o data ca niciodata, ca daca nu ar fi, nu s-ar povesti, o VEVERITA care traia intr-un copac dintr-o padure fantastica, situata prin niste munti nu foarte inalti.

Veverita isi avea casuta intr-o scorbura aflata in cel mai batran copac din padure.

Radacinile lui viguroase intrau adanc in pamant, pana aproape spre centrul acestuia; toata lumea din padure banuia acest lucru datorita cartitelor care nu au reusit niciodata sa sape atat de adanc, incat sa poata spune ca au ajuns cu tunelurile lor acolo unde se termina radacinile. Cum toata lumea stia ca niciodata cartitele nu au mintit in viata lor, nimeni din padure nu avea vreun un dubiu ca arborele acesta ar putea fi in padurea lor inca de la inceputurile lumii.

Invitaţie la o poveste

Vă reamintesc tuturor celor ce interesaţi de poveşti că vă aştept în seara asta la o întâlnire cu povestea voastră. Vom profita de vremea neprietenoasă de afară şi-i vom face în ciudă, ghemuindu-ne cuminţi în jurul sobei de la Verde Cafe şi discutând despre magia poveştilor şi similarităţile dintre noi şi eroii din basme.

Nu uitaţi că fiecare dintre noi are o poveste personală prin care poate face lumea mai frumoasă!

Vă aştept cu drag, de la ora 19:00, la Verde Cafe pentru prima întalnire din cadrul cursului “Magia povestilor şi aventura descoperirii de sine”.

PS: Şi dacă tot vă plac poveştile, să vă recomand şi un articol despre “Povestea celor fără de poveste”