Rasarit de luna

Da, aceste ultime zile mi-au intarit substantial convingerea ca nici un lucru nu are mai multa importanta decat aceea pe care alegi tu insuti sa i-o dai. Iar eu am ales sa pastrez ca moment de reper al acestei saptamani “anonime”, rasaritul de luna pe care l-am putut admira in toata splendoarea lui, aproape stranie, dupa concertul si cina de la malul marii. Tot acolo, pe ritmurile inaripate ale muzicii si ale valurilor ce sarutau voluptuos tarmul, am putut numara stelele care cadeau ametitor, lasand in urma lor dare de lumina pe cer. Si pentru ca intreaga atmosfera sa fie de poveste, ne-am intors intr-o trasura, cu inca doi prieteni, al carei vizitiu era un adevarat personaj:) In timp ce trasura ne legana molcom, el povestea cu o voce taraganata despre cum luna rasare intotdeauna din mare cu o culoare diferita fata de alte locuri, iar la zece minute dupa ce rasare lumineaza ca ziua. Ascultandu-l vorbind am luat contact cu un tip de imaginar cum nu stiam ca mai exista, dar care este realmente reconfortant.