Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010

Poveste in dar

În perioada 1-3 aprilie, Şcoala Vocaţională A treia cafea organizează la Clubul Ţăranului  (MŢR), din Bucureşti, evenimentul umanitar “Poveste în dar”, susţinut de Asociaţia Tineret în Acţiune şi parte a campaniei de promovare a lecturii “În căutarea cititorilor celebri”, iniţiată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Pe perioada celor trei zile vor avea loc spectacole, ateliere de creaţie, expoziţii cu vânzare de fotografie, arte plastice şi decoraţiuni recycleart. Toate fondurile obţinute în cadrul evenimentului vor fi donate pentru o cauză umanitară.

Evenimentul “Poveste în dar” îşi propune promovarea poveştii unui copil care caută sprijin pentru a-şi împlini vocaţia, confruntându-se atât cu dificultăţi financiare, cât şi cu prejudecăţi sociale faţă de etnia din care face parte.

Miza proiectului este una vocaţională, propunându-şi susţinerea solidarităţii şi promovarea toleranţei între tineri, în special în vederea consolidării coeziunii sociale.

Evenimentul este precedat de un numar de ateliere de creaţie la care vor participa gratuit liceeni şi studenţi cu aptitudini pentru arte plastice, actorie, scriere de poveşti şi recycleart.

Rezultatele acestor ateliere – poveşti scrise, pictate, modelate sau puse în scenă – vor fi prezentate publicului în cadrul unui expoziţii cu vânzare, în perioada1-3 aprilie, la Clubul Ţăranului, iar fondurile obţinute în urma acesteia vor fi direcţionate către tânărul violonist.

Povestea din spatele poveştii

Angelo Mădălin Năstase, un copil în vârstă de 8 ani, de etnie rromă, este elev în clasa a II-a B la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa. Studiază vioara de la 5 ani şi este pasionat de tot ceea ce înseamnă muzică.

Visul lui este să ajungă un mare violonist, însă în acest moment riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului. Are vreo şansă să reuşească dacă învaţă în frig, fără să aibă ce mânca sau ce îmbraca? Are vreo şansă chiar dacă studiază câte 3 ore pe zi? Chiar dacă promite mult?

Noi vrem să credem ca DA. Povestea lui merită un final fericit! Împreună, putem aduce speranţă şi bucurie în viaţa lui Angelo.

Vă aşteptăm alături de noi la evenimentul „Poveste în dar” pentru a contribui fiecare cu o nouă filă la povestea lui Angelo. Chiar şi simpla ta prezenţa acolo, va arată că îţi pasă, că eşti dispus să oferi măcar o fărâma din povestea ta pentru visul unui copil frumos.

Fiecare pariticipant va putea creea în cadrul târgului o poveste personală scrisă, pictată sau modelată în lut, va putea asista la piesele de teatru incluse în program şi va viziona expoziţiile inedite de fotografie, pictură, poveşti şi recycleart realizate în cadrul proiectului “Poveste în dar”. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

 Şcoala Vocaţională „A treia cafea” vă invită într-o inedită călătorie către propria voastră identitate, sub forma unei tabere dedicate explorării resurselor interioare în vederea împlinirii de sine. Tabara Itinerariul descoperirii de sine va avea loc în perioada 7 – 9 mai, la Breaza, în ambianţa de poveste a pensiunii “Rază de soare”, situată într-o minunată oază de natură.

Obiectivele acestei tabere sunt

–  aprofundarea cunoaşterii de sine

– conştientizarea şi depăşirea conflictelor interioare 

– identificarea metodelor de evoluţie spirituală 

– desluşirea mesajelor transmise de inconştient 

– descoperirea de sine prin intermediul meditaţiei 

– dezvoltarea creativităţii şi fanteziei, ca surse regeneratoare 

– depăşirea blocajelor în relaţia cu noi şi cu ceilalţi 

– întelegerea visului ca poartă către spre incoştient (mai mult…)

Read Full Post »

Esti pasionat de fotografie? Ti s-a intamplat vreodata sa surprinzi o poveste intr-o fotografie?

Daca da, trimite fotografia cu pricina, insotita de povestea ei si de datele tale de contact (nume, prenume, telefon si adresa de corespondenta), pe adresa office@atreiacafea.ro, pana la data de 29 martie  si poti ajuta un copil sa-si implineasca visul.

Cele mai frumoase fotografii vor fi premiate in cadrul expozitiei cu vanzare „Poveste in dar”, din perioada 1-3 aprilie, la Clubul Taranului.

Mai multe detalii gasesti aici.

Read Full Post »

Despre interpretarea junghiana a viselor

Natura fascinatorie a visului a ridicat inca din cele mai vechi timpuri semne de intrebare, atragand in jurul acestui subiect o aura de mister si interesul pe care il starneste de obicei orice fenomen cu intelesuri tainice.

In antichitate, interpretarea viselor era privita ca o forma de divinatie, atribuita unui grup restrans de profeti si vrajitori ai regilor, care puteau intrezari astfel insasi tesatura subtila a vietii sau a viitorului.

Un exemplu foarte cunoscut ne este oferit in povestea biblica a lui Iosif, fiul lui Iacov (devenit Israel), care ajuns in temnita prin viclenia unei femei desfarnate, reuseste sa se salveze interpretand corect visele faraonului. Aceste vise vorbeau despre insasi soarta Egiptului pe perioada urmatorilor 14 ani, aducand inclusiv indiciile unor solutii miraculoase de a depasi o perioada de foamete apriga. Aceasta interpretare corecta, i-a adus lui Iosif nu doar eliberarea din temnita, cat si respectul si increderea deplina a faraonului. Iata deci, de cata pretuire si atentie se bucurau visele in acea vreme! (mai mult…)

Read Full Post »

Exista anumite fiinte, care desi au un traiect scurt si halucinant in viata noastra, ne marcheaza pentru totdeauna existenta si dupa trecerea orelor, zilelor, anilor ne e greu sa discernem daca au fost oameni in carne si oase, sau ingeri, sau simple plasmuiri ale imaginatiei noastre. (mai mult…)

Read Full Post »

Cum ar fi ca in fiecare noapte sa visezi un barbat, care, din cine stie ce alt colt al lumii, te viseaza si el? Sa ajungi sa-l iubesti si sa-l cauti pe strazi, in gari, in restaurante si cladiri publice, rostind si scrijelind pretutindeni, neincetat cuvintele pe care o singura fiinta de pe lume le-ar putea intelege, formula magica de recunoastere pe care chiar el o rostise in primul vis in care se intalnisera – „ochi de caine albastru”.

Despre aceasta cautare frenetica si despre inefabilul intalnirilor din vis este povestea cu aripi de poem de care m-am indragostit de curand – „Ochi de caine albastru”, a lui Gabriel Garcia Marquez. Este atat de minunata, incat m-am trezit recitind-o la nesfarsit, in miez de noapte, la marginea viselor, pana intr-acolo unde m-am surprins nemaistiind daca povestea in sine nu este cumva unul din visele mele vechi, care in forma aceasta, a cuvintelor scrijelite pe foaie se intorcea la mine ca un bumerang manjit cu pulbere de stele, dupa o calatorie solitara prin alte lumi pierdute. (mai mult…)

Read Full Post »