Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘C. G. Jung’

Joi, 22 martie, ora 18:30, la Fundaţia Calea Victoriei

Tematica feminităţii este una complexă şi fascinantă, deopotrivă. În cadrul acestui atelier vă propun explorarea acesteia din perspectiva rolului pe care îl deţin ritualurile de iniţiere atât în conturarea feminităţii fiecăreia dintre noi, cât şi a modului în care este ulterior pusă în joc această feminitate în cadrul relaţiilor.

Perspectiva din care vom analiza semnificaţia simbolică a ritualurilor de iniţiere feminine ţine atât de domeniul mitologiei comparate, cât şi de cel al psihologiei junghiene.

C. G. Jung, Mircea Eliade şi Robert Moore sunt doar câţiva dintre autorii consacraţi care au observat că inclusiv spiritul primitiv a simțit cât se poate de acut nevoia de a introduce între copilărie și vârsta adultă diferite ritualuri de trecere extrem de importante.

Aceste ceremonii de inițiere au rostul de a determina pe căi magice conştientizarea şi asumarea identităţii tinerilor neofiţi. Uneori poate fi vorba despre identitatea de gen sau de aceea legată de apartenenţa la o anumită comunitate sau chiar de cea profesională. Nu e suficientă o simplă despărțire de părinți, ci se impune o ceremonie drastică, având aspectul unei jertfe aduse puterilor ce l-ar putea abate pe tânărul sau pe tânăra în cauză din drum.

Asemenea practici au devenit de mult străine oamenilor zilelor noastre, cu toate că naturii din noi nu i-a fost cu nimic știrbită puterea. Acest lucru poate explica multe dintre fenomenele sociale contemporane care par a ilustra o confuzie de rol, mai ales în cazul femeilor, care în lupta pentru afirmarea propriilor forţe şi abilităţi în sfera carierei, sunt adesea dispuse să îşi jertfească unele dintre cele mai preţioase atribute ale feminitatii lor.

Cursul îşi propune depăşirea sferei strict teoretice, prin  caracterul său interactiv şi introducerea mai multor componente practice, care sperăm să aibă rolul de a vă ajuta să identificaţi modul în care vă puteţi crea un set de ritualuri personalizate prin care să vă conectaţi la propria feminitate, pentru a o afirma în toată splendoarea ei. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Invaluite in mantia catifelata a somnului, visele ne viziteaza tiptil, noapte de noapte, purtandu-ne pe aripi nevazute catre taramurile fanteziei, in care devenim martorii sau protagonistii unor intamplari mai mult sau mai putin obisnuite.

Credinta ca visele reprezinta mesaje de la zei poate fi regasita in mai multe culturi ale Atichitatii. Biblia abunda de exemple in care Dumnezeu li se arata credinciosilor sai in vis, transmitandu-le invataturi si mesaje importante. Grecia antica este creuzetul in care a fost instituita meseria care ii desemna pe cei binecuvantati cu darul interpretarii viselor, numiti onirocriti. Unul dintre cei mai faimosi onirocriti ai lumii antice este Artemidor din Efes. El este cel care a intocmit prima lucrare dedicata talmacirii viselor, in interiorul careia erau cuprinse numeroase exemple de interpretari oferite viselor anumitor personaje contemporane lui. Despre acestea se spune ca, in cea mai mare parte, s-au adeverit.

Asa se face ca interpretarea viselor a fost ridicata la rangul de practica divinatorie, prin care initiatii puteau prezice viitorul. Prin aceasta ea juca un important rol si la nivel politic – multe decizii fiind luate in urma cercetarii viselor considerate a fi relevante. In acest sens, erau ridicate altare sau temple dedicate acestui tip de divinatie. Oamenii veneau, batand adesea cale lunga, pentru a primi vise profetice in timpul somnului pe care aveau sa il doarma acolo.

Sacerdotii lui Apollo practicau un ritual denumit oniroterapie, prin care incercau sa induca oamenilor afectati de vreo boala vise tamaduitoare in timp ce acestia dormeau in templu. (mai mult…)

Read Full Post »

fundatia-calea-victoriei Durata curs: 5 ateliere
Frecventa: saptaminal
Cost curs: 150 ron/elevi, studenti – 112,5 ron
Loc desfasurare: Fundatia Calea Victoriei
Data incepere:  19 Mai, orele 18:30

Totul incepe cu placerea de a asculta o poveste, demers care elibereaza in noi intuitia creativa, prin contactul cu scenariul fascinant al vechilor legende si figuri simbolice.

Basmul, legenda infantila, adica purtatorul de mesaj, sunt adesea considerate drept prea modeste pentru a merita sa ne aplecam cu tot respectul asupra lor. Si totusi, tocmai prin interactiunea dintre aceasta inocenta exterioara si cea interioră poate fi activata forta roditoare a simbolului si revelat continutul lui ascuns. Rasplata pentru aceste lucruri va fi indestulata in creativitate, energie, entuziasm, pasiune, si autenticitate.

Povestea este o poarta catre universul ancestral al fiecaruia dintre noi, iar decriptarea tesaturii ei de sensuri simbolice si arhetipale este o adevarata o calatorie catre fata nevazuta a eu-lui cotidian. Urmarind scenariul tainic al povestilor descoperim ca suntem noi insine urziti dintr-o intreaga galerie de personaje care se intretes launtric pentru a forma chipul ascuns a ceea ce suntem. Surprinzator este ca pe masura ce vom cunoaste si accepta aceste personaje vom descoperi ca fiecare dintre ele este purtatorul unor daruri nebanuite. Psihologul C. G. Jung afirma: “prefer sa fiu intreg, decat bun”, subliniind astfel ca fara a ne accepta umbra, nu ne vom putea bucura pe deplin nici de frumusetea luminii noastre interioare. (mai mult…)

Read Full Post »