Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘magia povestilor’

Vă invit marţi, 24 aprilie, la ora 19:00, la Ceainăria Serendipity să descoperim împreună un strop din magia poveştilor picurată într-o cană cu ceai înmiresmat.

 „Există poveşti pentru a râde sau poveşti pentru a plânge şi altele pentru a înţelege, dincolo de suferinţe, tăcerea cuvintelor. Exista poveşti care ne ajută să ne îmblânzim partea întunecată şi secretele trecutului.” (Jacques Salome)

Vyasa, autorul Mahabharatei, obişnuia să afirme că dacă asculţi cu atenţie o poveste, nu vei mai fi niciodată acelaşi, căci povestea îşi va croi singură drum către inima ta şi va doborî barierele în calea divinului. (mai mult…)

Read Full Post »

 Să spui o poveste este ca şi când ai deschide o fereastră spre o altă lume.

Se spune că într-o zi, după ce a terminat de săvârşit sculptura unui cal, Michelangelo a fost întrebat de către un copil care asistase la acesta minune: “De unde ai ştiut ca în piatra aia era ascuns un cal?”. Extrapolând aceasta situatie la poveşti, putem la fel de firesc întreba: cine ar fi crezut ca în fiul cel mic al regelui (Prâslea) se ascundea cel mai de temut biruitor al zmeului, salvatorul merelor de aur şi adevăratul moştenitor la tron? Cine şi-ar fi imaginat că în Cenuşereasa era ascunsă splendida prinţesă care urma să cucerească inima prinţului şi să devină alături de el regină? Cine dintre noi şi-ar fi imaginat că în propria sa fiinţă doarme un adevărat erou care aşteaptă doar strigătul chemării la aventură pentru ieşi din rutina cotidianităţii şi pentru a deveni ceea ce este?

Aceste lucruri pe care poveştile le prezintă atât de natural, ne indică de fapt, că fie şi în cel mai umil dintre noi se ascunde un erou unic şi minunat, care trebuie doar să-şi clădească propria poveste, propriul drum către sine. Aventura acestui drum către sine urmează să fie explorată în cursul de faţă, pornind dinspre călăuzirea simplă şi înţeleaptă a poveştilor.

Structura cursului:

Urzeala poveştii: structură, simbol, interpretare

Prezentul aparent perfect şi umbra îndoielii

Chemarea la aventură

Drumul iniţiatic: încercări, pericole, adversari

Naşterea eroului şi descoperirea comorii

Cursul începe din 6 octombrie, de la 19:00, la Verde Cafe. Se desfăşoară de-a lungul a cinci şedinţe săptămânale şi costă 150 Ron. Detalii şi înscrieri la: monica.brandusescu@gmail.com, 0742231304.

Read Full Post »