Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘misiune personala’

O bună prietenă de-a mea, a avut de curând frumoasa iniţiativă de a colecta poveştile oamenilor din jurul ei desprea cum au ajuns să-şi descopere pasiunile acelea ardente, care într-un final ajung să se dovedească a fi menirea personală a celui care le cultivă. Astfel, a ajuns să mă întrebe şi pe mine cum de mi-am redescoperit iubirea de poveşti şi iată cum s-a concretizat discuţia noastră:

Andreea: Acum un an, cam pe vremea asta, ascultam o poveste spusă de o fată frumoasă.
Așteptam să mă prezint în fața comisiei de evaluare, cu speranța că îmi voi începe aventura în lumea jungiană….Mă gândeam, ascultând-o, ce frumos ar fi să fim admise amândouă, să o cunosc mai bine și să aflu mai multe și mai multe povești.
Azi, cu puțin înaintea voastră, am aflat povestea poveștii. Drumul până la ceea ce astăzi este pasiunea Monicăi, POVESTEA, pasiunea care i-a dat deoparte orice alte preocupări (când am cunoscut-o, lucra ca PR pentru hotnews, însă pusese deja pe picioare și a treia cafea), pare să fi fost un drum hărăzit de sus.
Ce am observat, cunoscând poveștile multora din jurul meu, este faptul că, deși a existat acel moment când au știut clar că acesta și nu altul este drumul, primii pași tot au fost cu ezitări, îndoieli, temeri…întrebări. Curajul însă de a merge înainte nu face decât să lărgească și să lumineze drumul, așa că pășiți cu curaj !

Monica: ”Atunci când nu știi încă unde va duce povestea ta, este ca și cum drumul îți este acoperit de ceață, lipsit de orizont și nesigur ca un dans pe sârmă. Cam asta experimentam și eu înainte să se nască mai întâi visul și apoi povestea care m-a călăuzit spre cine sunt. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

 “Cunoaşte-te pe tine însuţi, şi vei fi asemeni zeilor!”
Fiecare dintre noi trăieşte sub semnul privilegiului unic şi irepetabil în istoria umanităţii de a fi el însuşi. Doar că mult prea adesea trăim mai curând sub cenuşiul zilelor ce trec în grabă, fără să ne lase răgazul de a conştientiza măreţia pe o purtăm în noi. Ne adâncim în grijile cotidiene şi mergem haotic pe străzi, purtându-ne sisific povara propriilor gânduri. Astfel, uităm să mai privim spre cer şi spre zeii care ne privesc cu bunăvoinţă, chiar şi de pe zidurile clădirilor pe lângă care trecem. Ce să mai vorbim despre zeii pe care îi purtăm în adâncul nostru? Căci, aşa cum spunea Deepak Chopra, în fiecare dintre noi există zei şi zeiţe în stare embrionară, care aşteaptă un singur lucru – să se nască.
De aceea, cursul de faţă îşi propune să binevestească frumosul din tine, drag prieten, pe care te voi avea tovarăş de drum în aceasta minunată expediţie arheologică spre sinele tău, spre misiunea/menirea ta presonală. Un bătrân alchimist îşi încuraja ucenicul, spunându-i că, dacă îşi va face treaba cu sârguință, acei prieteni pe care nici măcar nu ştie că îi are nu vor întârzia să apară. Sunt profund încredinţată că aşa ni se va întâmpla şi nouă – caci vom porni asemenea alchimiştilor dinspre mica operă spre marea operă, deoarece traiectoria desăvârșirii duce de la pământ la cer şi înapoi la pământ.
Borges spunea că fiecare destin, oricât ar fi el de amplu sau de complicat, se rezumă la un singur moment: momentul în care omul ştie pentru totdeauna cine este. Sper ca întâlnirea noastră să fie un prilej de a aduce mai aproape pentru fiecare dintre noi acest moment fundamental.

Structură curs:

1. Cunoaşterea de sine ca exerciţiu arheologic – metafora castelului
2. Metode de depasire a obstacolelor interioare si a credintelor limitative;
3. Tehnici de identificare, conştientizare şi dezvoltare a potenţialului/misiunii personale;
4. Cum imi construiesc povestea personala?
5. Iubeşte-te pe tine însuţi, ca să-i poţi iubi şi pe ceilalţi!

(mai mult…)

Read Full Post »