Pentru că în fiecare dintre noi este ascuns un copil – uneori mai zglobiu, alteori mai timid – vă invit să îl redescoperiţi şi să vă reîmprieteniţi cu el în cadrul unui curs care cu siguranţă îl va interesa:
Poveştile ca metafore ale dezvoltării de sine
Miercuri, 7 martie 2012, ora 18:30, la Fundaţia Calea Victoriei
Aurul se afla in intuneric.
(C. G. Jung)
Se spune că în lungile nopţi ale transhumanţei, păstorii se aşezau înaintea focului şi depănau poveşti pentru a-i feri de toate primejdiile nopţii. Sună idilic, dar nu e doar atât. Numeroşi cercetători contemporani au confirmat prin studiile lor rolul vindecător al practicii intonării şi creării poveştilor.
Inventarea poveştilor, pornind dinspre o afecţiune fizică sau un disconfort psihic, este întâlnită printre tehnicile de terapie psihosomatică sub denumirea de metoda fabulaţiei. Această metodă a fost iniţiată şi consacrată de către Paola Santagostino, autoarea cunoscutei lucrări “Cum să te vindeci cu o poveste”. Aceasta a constatat, de-a lungul numeroaselor sale cercetări, că “rezolvarea basmului” de către pacient, prin scoaterea eroului din impas, are efecte terapeutice directe inclusiv asupra funcţionării organismului.
Paola Santagostino consideră că însuşi faptul de a da o reprezentare simbolică în basm propriei situaţii are un efect terapeutic imediat, întrucât facilitează accesul conştiinţei la procese profunde aflate în desfăşurare – deseori inconştiente, uneori şi de ordin corporal -, facilitând înţelegerea şi gestionarea lor. Tehnica fabulaţiei poate fi utilizată ca metoda de stimulare a autovindecării, de aprofundare a conştiinţei de sine şi de dezvoltare a creativităţii. Este vorba de o metodă utilizabilă de oricine, pe cont propriu, fără vreo contraindicaţie, destinată menţinerii părţii creative a minţii noastre, una care tinde să se atrofieze dacă e neglijată în favoarea exerciţiului tiranic şi exclusivist al raţiunii.
După experienţa cursurilor de poveşti precedente, mi-am dat seama că până la urmă bucuria de a spune sau de a crea o poveste este un scop în sine. Pe lângă sensul lor vindecător, regenerator, relaxant, transformator, etc. poveştile mai au şi darul de a atinge cu magia lor sufletele celor prezenţi, purtându-le către un tărâm fascinant la capătul căruia avem mai presus de toate surpriza de a ne trezi faţă în faţă cu noi înşine cei de dincolo de măşti, de frici, de convenienţe sau cenzuri. Pentru că trăim într-o societate care pune mai presus de toate accentul pe eficienţă, randament şi utilitate, raţiunea este cea care înrobeşte şi ocultează adesea dimensiunea noastră emoţională, ludică, copilaroasă, diminunându-ne astfel din libertate şi privându-ne de beneficiile faptului de a fi întregi.
Tocmai de aceea vestea bună privind poveştile este că ele reuşesc să tămăduiască acolo unde raţiunea reuşeşte să vatăme. Fiind urzite pe o structură arhetipală, iar itinerariul eroului fiind croit pe o direcţie similară stadiilor dezvoltării eului, poveştile ne ajută să refacem în interiorul nostru tocmai acea totalitate pe care o pierdem din vedere odată cu înstrăinarea de sine în drumul nostru prin viaţă. Dacă vă aflaţi şi voi în căutarea acestei totalităţi, vă invit să păşim împreună pe urmele poveştilor, de-a lungul a cinci întâlniri în care vom încerca să redescoperim uimirea în faţa unei lumi pe care am uitat ca o purtăm în noi – tărâmul fanteziei. (mai mult…)
Read Full Post »